M-am nascut in religia ortodoxa, intr-o familie invatata de vremuri sa nu isi sustina credinta in gura mare, defect sau calitate cu care inca au ramas si in care ne-au crescut. Am fost botezata, dusa la biserica la impartasit inainte de paste si de craciun, m-au dus sa iau lumina in noaptea de Inviere, nunti, botezuri, inmormantari si cam atat. Daca am avut intrebari am fost pusa sa citesc sau sa merg la unchiul Popa (unchi caruia sincer nu ii stiu numele real dar era singurul preot din familie si un om deosebit - om inainte de orice.........evident toti ii spuneau Popa) De-a lungul anilor, a adolescentei mai ales, am avut intrebari, nelamuriri si dubii privind religia mea, la un moment dat chiar ajunsesem sa ma declar ateu neintelegand de ce trebuie sa cred orbeste in niste carti, icoane, biserici faurite de mana omului, create din punctul meu de vedere de conducatorii politici ai fiecarei generatii pentru a misca in directia dorita masele. Dupa ce mi-au murit bunicii am fost si mai scarbita de tot ce inseamna biserica, de preotii care cereau bani ca sa iti ingroape mortul, de preotii ce nu veneau la parastas sau te faceau de rasul satului ca nu ai facut toate pomenirile, de toate babele cu toate traditiile ce neaparat trebuia sa le respecti cand tu abia mai te tineai pe picioare de durere.......suparata pe cel ce mi-a luat fiinta draga fara macar sa ma lase sa imi iau ramas bun.
Dar anii trec si eu ma maturizez cu fiecare clipa si am nevoie sa stiu ca e ceva mai presus de mine, de noi, de oameni.... Mi s-a tot spus ca viata si necazurile iti indreapta pasii catre credinta, evident nu am crezut pana nu m-am lovit. A trebuit sa trec prin momente in care m-am simtit neputincioasa, momente in care numai un miracol putea rezolva situatia si atunci m-am trezit rugandu-ma, am descoperit ca trebuie doar sa cred cu adevarat, sa sper si sa ma rog. Nu neaparat am rezolvat in bine situatia, nu intotdeauna am primit ce m-am rugat sa primesc dar sufletul meu s-a descatusat, m-am simtit eliberat si cel mai important nu m-am mai simtit singura.
Pentru mine Dumnezeu este surasul copilului meu, este clipa in care sotul ma saruta, este clipa aceea magica in care din mana in mana se transmite lumina, este mana ce i-o tin pe umar mamei la slujba de pomenire a bunicii, este familia stransa in jurul bradului cantand colinde si daruind. Intre atatea rele este mana divina ce ne uneste si ne da speranta.
Acum tin post, am intrat in postul Craciunului si m-am hotarat sa incec sa tin un post nu atat alimentar cat mai ales sufletesc. Pe cel alimentar il voi tine pentru a-mi dezintoxifica un pic organismul, pe cel spiritual pentru a multumi pentru toate lucrurile bune si mai putin bune (pana la urma si astea sunt experiente ce ma formeaza pentru mai departe) il tin pentru a ma linisti. Sper sa imi aduca un pic de calm, de liniste si fericire toata aceasta perioada in care nu ma voi mai supara, nu o sa ma mai enervez, voi incerca sa iau mereu partea buna a fiecarei persoane si a fiecarui eveniment
Doamne ajuta!